Primul scandal uriaș după revenirea lui Marius Șumudică în Turcia. Fostul său colaborator îl atacă dur pe român. „Pe la spate ne insulta țara!”

Primul scandal uriaș după revenirea lui Marius Șumudică în Turcia. Fostul său colaborator îl atacă dur pe român. „Pe la spate ne insulta țara!”
  • Publicat:

Marius Șumudică (50 de ani) este implicat în primul scandal uriaș la doar câteva zile după revenirea lui în Turcia.

Oguzhan Erdomus, fostul său translator de la Gaziantep, a făcut o serie de acuzații la adresa antrenorului român care a semnat în urmă cu două zile cu Yeni Malatyaspor.

La scurt timp după ce antrenorul român a fost prezentat oficial la Yeni Malatyaspor și a înregistrat primul eșec pe banca echipei din Turcia, fostul său colaborator l-a desființat.

Primul scandal uriaș după revenirea lui Marius Șumudică în Turcia

Oguzhan Erdogmus a dezvăluit fața mai puțin cunoscută a lui Marius Șumudică din perioada în care o pregătea pe Gaziantep. Acesta susține că tehnicianul român insulta ori de câte ori avea ocazia Turcia și i-a adus aminte lui „Șumi” cum a fost tratat de către conducere.

„El spunea în mod constat în fața presei că Turcia este a doua lui casă, dar pe la spate ne insulta țara. În timp ce mergeam la conferințeșe de presă, asistentul său mi-a spus: „Fii atent, fiule. El poate să plângă, dar minte”, iar când mi-a spus asta, nu m-am putut abține să nu râd. Poți vedea și pe filmări.

Când a început COVID-19 ai fugit din țară, apoi te-ai întors pentru că nu ai găsit alt loc de muncă în Turcia. Totul ți-a fost adus în camera ta, de la covor la perdele, de la televizor la cuptorul cu microunde. Mesele tale erau pregătite de club”, a spus Oguzhan Erdomus, conform Yenisafk.com.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Verdictul lui Ilie Dumitrescu: cine trebuie să execute loviturile de la 11 metri la naționala României
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale şi paralele: cine sunt primarii din marile oraşe
Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale şi paralele: cine sunt primarii din marile oraşe
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
REZULTATELE s-au schimbat peste noapte. RĂSTURNARE totală de situație în București
REZULTATELE s-au schimbat peste noapte. RĂSTURNARE totală de situație în București
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
Ghidul suporterilor români la Euro 2024. Când e programat „marșul galben”, cu Bobonete în frunte
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3 benzi
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3 benzi
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×